Se intampla si la case mai mari…

Ce scriu acum e atat pentru mine, cat si pentru voi. Pentru mine, sa imi aduc aminte ca viata e prea scurta ca sa mi-o petrec facand lucruri irelevante. Pentru voi, sa luati aminte. A, si, cand ne vedem, sa nu ma mai intrebati ce am patit. Nu de alta, dar e poveste lunga si nu am mereu timpul necesar.

Cu o saptamana inainte de 1 decembrie, vasazica acum aproape doua luni, eram foarte entuziasmata de petrecerea de Ziua Nationala si de faptul ca am reusit sa obtin un local, pe moka, in care sa ne facem de cap. M-am bucurat prea tare, ca n-am mai ajuns la petrecere. Am ajuns de la bal, la spital, cum s-ar zice.

1 decembrie 2011 a fost ziua in care mi-a fost cel mai dor de mama. In ziua aceea am fost internata in spital, in Anglia. De ce? “Nimic grav”, doar ca nu mai puteam merge. Mai exact, in trei zile am ajuns, de la ameteli, la vedere dubla si la a nu ma mai putea tine pe picioare. Vasazica, fuguta la doctor.

 

E, oare, un soi de snobism?

Dintotdeauna am stiut ca nu pot fi cu cineva prost. Orice, dar NU prost. Poate sa nu aiba bani, sa fie orfan, urat, pitic, inalt, tigan, ORICE, dar NU PROST. Nu mai prost decat mine, in orice caz. Se spune ca dragostea invinge totul. Ca nu conteaza nimic, doar sentimentele. Ei, eu nu cred ca e asa. Foarte multe lucruri conteaza. Mai ales educatia.

 

Trist, dar adevărat

Peste fix 73 de zile voi părăsi România. Mi-e teamă și am un oarecare regret. Îmi las mama aici. Îmi las sora (de ea o să îmi fie cel mai dor). Taică-miu, de nevoie, a emigrat de mult. Îmi spune să plec și să nu mă mai întorc. Că dacă i se face dor de mine ia avionul și vine să mă vadă.

 

Când alții aleg în locul tău

Trebuie să găsim un liceu. Nu pentru mine, stați liniștiți. Pentru soră-mea, că a trecut a VIII-a și e bine să știe de la început pentru ce muncește. Nu îmi fac eu griji că nu ar intra unde și-ar dori. Numai că trebuie să știe ce-și dorește. Și uite așa stăm și căutăm printre topuri, profiluri ș.a. Știm două lucruri: nu trebuie să fie prea multă mate/fizică/chimie și e musai să fie cel puțin intensiv engleză, dacă nu bilingv (George Coșbuc ne surâde).

 

Aventuri cu interviuri

Interviuri pentru joburi, zic.

Nu am lucrat niciodată. Asta e, mare minus pentru un om la 20 de ani. Ei, dar m-am gândit că ar fi timpul. Și mi-am tirmis CV-ul pentru câteva posturi prin BestJobs. Bine și frumos până acum. De câteva ori chiar am fost sunată pentru interviu.

Azi se face că am primit un e-mail intitulat „Invitație la interviu”. M-am bucurat… degeaba. Pentru că în „invitație” nu scrie pentru ce post ar trebui să merg la interviu. Scrie doar o poezie despre cât de mult pot câștiga în compania lor bla bla. Am crezut că au omis, din greșală, am intrat pe BestJobs ca să văd pentru ce post am aplicat la acea firmă. Numai că nu aplicasem la ea. Sau poate era printre firmele care au „inspirația” de a pune anunț că recrutează, dar nu-și dau și numele. În dreptul lor scrie CONFIDENȚIAL.

„Invitația” aceasta mie îmi sună ciudat. Ba mai mult, adresa de e-mail este de gmail. Deși se prezintă ca o „companie internațională” și are și site.

BAD, BAD PR… Aveți dovada mai jos.

 

Insomnie, îgrășare

Nu, nu e un titlu pentru un post emo-nostalgic, scris la miezul nopții, cu o cană de cafea lângă (deși cafeaua o am), cu țigara în gură (deși eu nici măcar nu fumez) și toate celelalte. Eu CHIAR AM INSOMNIE. Sau, mă rog, un fel de insomnie.

Ieri noapte am dormit de la 4:00 la 9:00. Azi noapte am dormit de la 00:00 la 3:00 și apoi m-am plimbat prin casă. Aveam obiceiul să îmi sun mândruțul pe la 3:00 – 4:00 noaptea.

 

In the near future…

This slideshow requires JavaScript.

Sursă foto 1, 2

 

Primul interviu

S-a întâmplat acum ceva vreme. L-am ales pe Ariel Constantinof. A fost ciudat să îi iau interviu pentru că am fost colegi de bancă. Și nu știam cum să fac să sune obiectiv, profesional întrebările. În ciuda teoriei despre interviu, eu cred că e mai greu să iei la întrebări un cunoscut decât un necunoscut. Cunoscutul, logic, te cunoaște. Și îl cunoști. Dacă tot timpul i-ai vorbit ca între amici, e destul de greu să te detașezi și să fii puțin formal. E greu să îl și iei la puricat, căci îl cunoști și parcă ți-e puțin rușine. De aceea sunt adepta principiului „separă ÎNTOTDEAUNA personalul de profesional”.

În fine, interviul a ieșit bine. Mi-a făcut plăcere să îl iau la întrebări, căci întotdeauna dă răspunsuri la care nu te aștepți și care te motivează. Citești de drag…

 

Frustrări

Sunt frustrată. Frustrată, frustrată, FRUSTRATĂ!!!

La mine niciodată n-a mers metoda copiatului. Nu pentru că nu aș fi putut, ci pentru că mă simțeam prost. Și pentru că îmi place să am mereu totul sub control, să nu las nimic la voia întâmplării. Asta sunt eu, dominantă, puțin obsedată de control și CORECTĂ.

Aveam în generală o profesoară de fizică foarte rea. Eu nu știam fizică, iar ea ținea să se ia de mine mereu. Și de alții. Câteva dintre colegele mele au descoperit că se face primăvară cu o floare. Primăvară în catalog. Și așa îi aduceau mereu câte un buchet, câte o atenție, și aveau fetițele 10 la sfârșit. Eu aveam 8 sau 9, dar nu pentru că știam mai puțin, ci pentru că refuzam cu încăpățânare să aduc flori și cafele.

 

Avem nevoie și de Cecelia Ahern

Ca pasionată de literatură, vă spun, avem maaare nevoie și de Jane Austen și de Cecelia Ahern. Am citit aproape toate cărțile lor și toate mi-au dat fiori.

Sunt „cărți de gacici”, dar e frumos că te fac să visezi. Am citit de toate, și Kafka și Eliade și Stephanie Meyer. Câte puțin din fiecare. Și mereu mă întorc cu drag la Cecelia Ahern. E magie ce scrie ea, cum reușește să te facă să simți fiecare moment pe care îl povestește.