STOP

Incep acest post (pe care il scriu tarziu, dupa o zi extrem de obositoare) prin a ma intreba daca unii oameni sunt chiar oameni, adica acele fiinte superioare.

Poate ca e un pic tarziu sau o sa va intrebati “abia acum?”, dar azi mi-am dat seama ca traiesc intr-o jungla, intr-o lume dura, in care, daca stau sa primesc lovituri si nu ripostez si eu, o sa fiu doborata. Si nu ma refer la pumni. Ma refer la altfel de ripostare, la a incerca sa schimb ceva. Probabil ca nu ati inteles nimic pana acum. Sa va explic.

1. Din cauza unui defect fizic, foarte des mi-e dat sa merg pe strada si sa aud “ia uite ce proasta e asta. Nu vezi cum merge?” sau sunt luata la misto pentru ca arat mica si vulnerabila (guess what? I`M NOT!) sau se mai gaseste unul care sa se amuze pe baza faptului ca, daca imi pune piedica, ma dezechilibrez imediat. Nu-i nimic, cad, ma ridic si merg mai departe… si prost tot tu, ala care faci asta, ramai.

Societatea din ziua de azi este REA. Ce rau iti fac sau cu ce te deranjez daca nu sunt la fel ca tine? Nici macar nu ma uit la tine, dar tu te simti “responsabil” sa te iei de mine. Esti un imbecil daca faci asta.

2. Am un prieten evreu, care este regulat amenintat cu moartea. Mai pot comenta ceva? Mi-e scarba, pur si simplu, de oamenii care ameninta, dar fara sa isi descopere identitatea. Esti un las, un imbecil, un idiot daca tu crezi ca, amenintand un om in felul acesta (prin diverse comentarii pe un simplu blog), reusesti ceva.

3. Am un alt prieten care, in seara asta, a fost victima unor derbedei, ghici de ce, pentru ca a “indraznit” sa rada putin mai tare si… sa aiba dreaduri. Nu, nu sa rada de ei, ci sa rada cu iubita lui si prietenii lui.

Eu, sincer, M-AM SATURAT. Si astfel, azi, m-am hotarat sa spun STOP tuturor imbecililor, idiotilor, cretinilor si frustratilor. De azi trec si eu la atac. Caci cu ignoranta nu faci nimic.

Azi am facut un prim pas spre aceasta lupta (e adevarat, inainte sa ma hotarasc sa pun stop). Am reusit sa strangem cateva zeci de oameni intr-un Club din Bucuresti si sa le oferim cateva ore de buna dispozitie, cultura, frumos (da, vorbesc despre “Imi caut vocatie“). A fost un real succes, de care sunt mandra.

Da, o vulnerabila, un evreu si un excentric au reusit sa atraga alte cateva zeci de oameni de partea lor, in lumea lor. Victorie o numesc eu.

Si nu-mi spuneti ca ma lupt cu morile de vant, caci nu sunt singura. Cel putin trei suntem in aceasta lupta impotriva jegurilor societatii. Si sunt sigura ca acolo, undeva, in Romanica asta a noastra, mai sunt multi altii.

Dupa cum am zis, un prim pas a fost facut. Si nu se va opri aici. Caci asta e menirea noastra, a celor diferiti, sa luptam mereu cu prostimea.